Gaslighting: Mă iubești de mă înnebunești 

Gaslighting-ul definește încercarea conștientă sau inconștientă de a manipula psihologic pe cineva, în așa fel încât persoana prejudiciată să accepte o realitate distorsionată și/sau să se îndoiască de propria ei sănătate mintală. La originea acestui termen se află filmul ”Gaslight” (1944), în regia lui George Cukor, film care prezintă cu claritate acest fenomen: soțul folosește diferite tactici pentru a o determina pe partenera lui (rol interpretat de Ingrid Bergman) să creadă că a înnebunit, atacându-i acesteia în mod constant simțul realității. De-a lungul timpului, psihologii și-au dat seama că procesul de gaslighting este întâlnit destul de frecvent, mai mult sau mai puțin subtil, în relațiile de cuplu, având un impact traumatic puternic asupra victimei, efectele fiind devastatoare.

În articolul ”Gaslighting: Un sindrom marital” (1988) autorii Gass și Nichols s-au concentrat mai degrabă pe soții care-și abuzează soțiile, fiindcă din punct de vedere statistic, femeile sunt mai susceptibile în a fi victimele unui mariaj supus abuzurilor. Însă, aceștia atrag atenția că nu trebuie să ne lăsăm influențați de stereotipurile de gen, pentru că gaslighting-ul este făcut la fel de bine și de femei, bărbații putând deveni la rândul lor victime ale manipulării și aduși la tăcere în același mod.

Înnebunirea celuilalt

Gaslihting-ul este un tip de abuz emoțional,  un mod de a-l înnebuni pe celălalt prin faptul că acela chiar crede că și-a pierdut mințile. Este un mod prin care abuzatorul exercită o poziție de putere prin care dorește să preia controlul asupra victimei și asupra relației. Gaslighting-ul poate duce cealaltă persoană până la limita psihozei sau chiar în psihoză (Groves, 2018). În psihoză, granițele eu-tu se pierd, iar cel ”înnebunit” are sentimentul că nu-și mai aparține. Este un atac la identitate, la propria realitate, persoana nemaiputând să diferențieze ceea ce este în interiorul ei de ceea ce este extern.

Psihanalistul american Harold Searles (1959), în articolul său, “Efortul de a-l înnebuni pe celălalt”(1959), vorbește despre șase moduri care sunt folosite în mod obișnuit pentru a-l înnebuni pe celălalt. Un tip de relaționare deosebit de complex și nociv care vizează tentativa unui partener de a distruge încrederea celuilalt în propriile capacități psihice, în încercarea repetată de a submina încrederea în propriile-i reacții emoționale și în propria-i percepție a realității. Iată o scurtă descriere, punctuală a acestora:

1. atragerea atenției celuilalt, în mod repetat, asupra unor trăsături de personalitate de care acesta este vag conștient. Mai mult, aceste caracteristici vin în contradicție cu ceea ce acesta știe despre sine.
2. abordarea celuilalt, în mod repetat, în maniere diferite (cu furie și imediat cu umor, explicit sexual și apoi rece, intelectual).
3. trecerea de la un subiect la altul, păstrând aceeași stare emoțională (o situație limită, de viață și de moarte ca, apoi, cel mai banal eveniment să fie discutat cu aceeași emoție).
4. provocarea, stimularea sexuală a celuilalt simultan sau alternativ cu frustrarea nevoilor lui.
5. trecerea rapidă de la o stare emoțională la alta, complet diferită, într-o discuție pe aceeași temă.
6. incitarea și frustrarea celuilalt simultan sau alternarea rapidă a celor două tipuri de comportament.

Stern (2007) identifică trei stadii progresive ale procesului de gaslighting:

Neîncrederea: victimele simt confuzie în ceea ce privește comportamentul abuzatorului, gândindu-se că ele au interpretat greșit/că nu au înțeles. Gaslighter-ul își manipulează victima nevinovată într-o formă atât de rafinată încât partenera ajunge să își piardă orice încredere în propria sa judecată în fața realității. Prima reacție este cea de negare totală. Ea nu poate crede în schimbarea subită și nici măcar că este abuzată. Tot ceea ce știe, este că ceva teribil de ciudat pare să se întâmple în relație, dar nu poate să înțeleagă ce s-a petrecut. Dacă la început, relația se baza pe atenție, comunicare, afecțiune, acum același bărbat ”iubitor” o tratează fie cu tăcere, răceală, indisponibilitate, fie, dacă victima va protesta, argumenta, abuzatorul va răsuci, nega, trivializa, mistifica tot ceea ce spune aceasta.

Apărarea: victima argumentează încercând să dezaprobe acuzațiile partenerului, apelând la ultimele resurse pe care le are ca să facă față atacurilor. Însă treptat începe să se dezechilibreze. Apar îndoiala de sine, teama, rușinea, vinovăția. Aceste răni emoționale cauzează victimei pierderea simțului realității și a sinelui propriu. Devenită pierdută, confuză și fără puterea de a se încrede în propriile instincte și amintiri, ea tinde să se izoleze. Curând, energia ei psihică se epuizează și nu mai este în stare să se se apere. În această etapă, întregul sistem al persoanei poate simți pericolul anihilarii, dezintegrării.

Depresia: victima acceptă acuzațiile gaslighter-ului, renunță la luptă pentru a recâștiga aprobarea și armonia în relație. Ea a devenit o umbră a sinelui anterior, cu greu se mai recunoaște. Trăind într-o tiranie, unde este controlată psihic și emoțional, incapacitată să ia decizii, secătuită, lipsită de orice formă de demnitate și siguranță, trăiește într-o viață lipsită de bucurie. Începe să simtă că nu mai poate să facă nimic bine, că nu se poate încrede în propria minte și se retrage într-o realitate deformată, refugiindu-se în depresie.

Efectele traumatice în urma unei astfel de relații abuzive sunt extrem de distructive. Victima se confruntă cu neîncredere, tristețe profundă, vină, rușine, furie, teamă, singurătate, stimă de sine scăzută, gânduri negative neliniștitoare, atacuri de panică, flash-back-uri, disociere și o gamă de simptome somatice: oboseală, insomnii, tulburari de alimentație, etc. Îă este atacată întreaga sa ființă.

Exemple concrete de gaslighting:

Theo Dorpat (2007) identifică un tip de gaslighting, pe care îl numește ”double whammy” (tactică dublă), referindu-se la atacuri verbale care conțin o contradicție. Într-o primă fază, abuzatorul jignește victima, în mod direct. Victima protestează la insultele aduse. În a doua intervenție verbală, ca răspuns la argumentele victimei, abuzatorul îi neagă acesteia trăirile, îi contestă capacitatea de a judeca, prin discreditare și invalidare. În mod special, acest al doilea mesaj folosește gaslighting-ul.Această tactică dublă este o formă ascunsă de violență emoțională prin care individul vrea să domine (conștient sau inconștient) cealaltă persoană, punând-o în situații în care să se simtă rușinată, vinovată, anxioasă.

Exemplu:

Într-o seară, Dl. A. și Dna A. au următoarea interacțiune în fața ușii prietenilor lor, când erau pe cale să-și ia la revedere de la aceștia.

Dl. A.: De ce plecăm așa devreme? Ești antisocială! O spărgătoare de petreceri! (Deși Dl. A vorbește într-o manieră aparent jucăușă cu soția, în tonul vocii există o ușoară nuanță de agresivitate și de dispreț.)

Dna A.: S-a făcut târziu și mâine dimineață trebuie să ne trezim devreme.

Dl. A.: Ți se pare dragă, nu este târziu! (o spune cu dispreț)

Explicație:

Dl. A. folosește această tactică dublă pentru a induce în soție sentimentul de rușine și pentru a o domina în situații sociale. Prin acest mod, el încearcă să arate celorlalți superioritatea față de ea. Prima intervenție o pune pe soție în situația în care să se simtă rușinată față de prietenii lor. În a doua intervenție, Dl.A. respinge și atacă capacitatea de a judeca a soției lui.

Exemplu:

La o întrunire socială, soția își atacă verbal soțul.

Violeta: Hai, Dane, spune ceva! Ești cel mai mare pămpălău! (o spune cu dispreț)

Dan: Ohh, asta chiar m-a deranjat. Aș vrea să nu mă mai rănești așa.

Violeta: Eii, iar începi! Ești mult prea sensibil pentru un bărbat. Eu doar glumeam cu tine.

Explicație:

A doua remarcă a Violetei este și mai abuzivă decât prima, pentru că dincolo de faptul că are intenția de a-l jigni, îi și invalidează lui Dan capacitatea de percepție interpersonală. Dan a observat și a răspuns în mod corespunzător ostilității din primul mesaj. Al doilea atac verbal folosește gaslighting-ul, inducându-i lui Dan o stare confuzională. De ce? Pentru că prima intervenție a avut intenția de a fi spusă serios, iar cea de-a doua o anulează pe prima prin faptul că Violeta spune că doar a glumit, invalidându-i lui Dan ceea ce a simțit.

Dacă astfel de episoade sunt singulare, nu presupun să producă daune psihice, dar dacă tactica dublă este folosită în mod repetat (luni, ani de zile), ea va avea efecte distructive asupra sănătății mintale.

Diferențe între anumite tipuri de gaslighting

În literatura psihologică se vorbește despre diferențe de grad între gaslighting-ul făcut cu intenție rea și cel făcut neintenționat, care apelează mai degrabă la mecanisme inconștiente. Gaslighting-ul narcisicilor, psihopaților, sociopaților care au o țintă clară în a-i înnebuni pe ceilalți, arată diferit de gaslighting-ul celor care nu sunt conștienți de agresivitatea și furia pe care le au. Aceștia nu-și dau seama că manipulează, deși la un anumit nivel știu că vor ca celălalt să li se subordoneze, să li se supună. În acest ultim caz, gaslighting-ul neintenționat este întâlnit ca fenomen mult mai comun între parteneri, așa cum am exemplificat mai sus.

Gaslighting-ul făcut intenționat are nuanțe mult mai subtile, este mai ”pervers” decât al celui făcut de-a dreptul, acesta din urmă fiind mai degrabă neintenționat. Adică comportamentul este la vedere (abuzatorii folosesc injurii, insulte, țipete chiar și violență fizică), la cel intenționat nu există neapărat acuzații directe. Din acest punct de vedere este mult mai grav/periculos pentru că acest tip de abuz nu este evident sau explicit. Persoana targetată nu se poate apăra, fiindcă abuzatorul se joacă cu mintea ei. Manipularea se face prin moduri subtile de control, prin mesaje nocive transmise celuilalt fără furie evidentă. De ex., în unele cazuri, abuzatorul își poate ”diagnostica” partenera cu probleme grave. EA:”Mă simt bine.” EL: ”Nu! Ești depresivă!” EA: ”Ba nu, încerc să-mi fac treaba bine.” EL:”Nu! Ești depresivă și ar trebui să apelezi la un profesionist ca să poți să fi ajutată.” EA:” Pe bune, lasă-mă în pace!” EL: ”Ești depresivă, nu te pot lăsa în această stare!”

Un alt mod de operare al celor care-și abuzează victimele intenționat, este acela prin care gaslighterii nu-și lasă partenerii să mai comunice cu alți oameni. Fac tot posibilul să le taie toate legăturile cu exteriorul. Astfel, le spun victimelor să nu mai creadă în ceilalți sau încearcă să-i țină pe ceilalți departe de ele. Astfel, victimele devin întemnițate nu numai metaforic în propria lor minte, pe cale de a înnebuni, ci și într-un mod concret, nemaiputând să-și regleze sub nicio formă adevărul asupra realității și adevărul despre ele însele. Interzicerea contactului social reprezintă un instrument puternic de a menține puterea abuzatorilor asupra victimelor lor.

Acest tip de abuzatori mint în mod repetat, îi induc în eroare și îi confuzează pe parteneri. Ei pot spune că partenerul i-a înțeles greșit, că inventează lucruri, că sunt confuzi, că nu-și amintesc bine sau că exagerează. Minciunile și înșelătoriile sunt adesea la vedere, însă victimele nu-și mai dau seama care este adevărul. Partenerul abuziv poate fi atât de sigur pe sine, atât de convingător încât celălalt se îndoiește de propria realitate.

O persoană care a fost supusă gaslighting-ului și-a diminuat încrederea în sine, în capacitatea ei de percepție și de memorie, în capacitatea de auto-cunoaștere, de a socializa cu încredere cu alți oameni. Acest lucru înseamnă nu numai că se îndoiește de propria judecată ci este izolată și de orice sursă care i-ar putea restaura încrederea în sine, în propriile insight-uri și în conexiunea cu realitatea.

BIBLIOGRAFIE

1. Dorpat, Th. L. (2007). Gaslighting and Interpretation of Distorsion. Crimes and Punishment: America’s Culture of Violence. Algora Publishing, N.Y.
2. Gass, G. and Nichols W. (1988). Gaslighting: A Marital Syndrome. Contemporary Family Therapy 10.
3. Groves, J. E. (2018). Hamlet on the Couch: What Shakespeare Taught Freud. Routledge, N.Y.
4. Searles, H. (1959). The Effort to Drive the Other Person Crazy – An Element of Etiology and Psychoterapy of Schizophrenia. Collected Papers, NCBI, J. Med. Psychol.
5. Stern, R. (2007). The Gaslight Effect: How to Spot and Survive the Hidden Manipulations Other People Use to Control Your Life. New York: Morgan Road Books.