Fantasma inconștientă

În teoria psihanalitică, Isaacs (1948) a introdus termenul de ”phantasy” opus celui de ”fantasy” pentru a face diferența între fantasmă și fantezie. Astfel, fantezia este un rezultat al producției imaginare conștiente a minții umane echivalat cu stările de reverie sau de visare cu ochii deschiși. ”Fantasma” este legată mai degrabă de conținuturi mentale inconștiente. Când ne referim la fantezii, dincolo de faptul că acestea au un caracter personal, particular al fiecăruia dintre noi, ele au în esență teme general umane legate de dorințe (de seducție, satisfacție în iubire și cea sexuală, de reușite sociale, de triumf asupra rivalilor etc.) sau de temerile și angoasele noastre (teama de boală, de accident grav, de moarte etc.). Pe scurt, fanteziile reprezintă produse conștiente, scenarii (filme din mințile noastre) dezvoltate în jurul a ceea ce ne dorim și a ceea ce ne temem.

Freud este cel care a afirmat că primele procese mentale, reprezentanții psihici ai pulsiunilor libidinale și distructive, sunt considerate a fi cele mai timpurii începuturi ale fantasmelor. Astfel, o primă schiță de formulare a existenței fantasmelor inconștiente îi aparține lui Freud. Prima teorie a seducției, concepută între 1895-1897, este cea în care pacientele lui isterice fuseseră în mod real abuzate sexual de către tații lor. Freud revine peste doi-trei ani cu cea de-a doua teorie a seducției în care i se pare imposibil să existe atâția tați incestuoși. În consecință, pune simptomele isterice pe baza evenimentelor imaginare. ”Pacienta este convinsă de realitatea lor, iar într-un anumit sens ele sunt reale, de vreme ce ea crede în ele și deoarece încărcătura lor traumatică este evidentă, așa cum sunt evidente consecințele lor: dar este vorba despre realitatea lor psihică, ce trebuie bine distinsă de realitatea lor istorică” (Freud, 1916/1917). Astfel, pacienta își ”fabrică” aceste evenimente din cauza conflictelor interne încărcate de dorință și angoasă în același timp. Fantasmele astfel create sunt refulate, devin inconștiente și active pe dedesubt. Ca să iasă la suprafață apar simptome nevrotice, lapsusuri, acte ratate, vise etc.

Freud diferențiază între două forme de fantasme. Prima formă este cea descrisă mai sus, și anume că au existat la un moment dat niște fantezii, reverii conștiente, sub forma unor dorințe, dar pentru că acestea au fost interzise, psihicul se apără în fața conflictului apărut prin refulare. A doua formă este cea care are un caracter ”din totdeauna inconștient” (Freud, 2010) legat de trăirile, emoțiile, sentimentele umane universale: dorința sexuală, plăcerea, agresivitatea, angoasa, moartea. Acestea sunt numite de Freud ”fantasme originare”: fantasma seducției, fantasma scenei primitive, fantasma de castrare (Freud, 1916/1917).

Fantasmele primitive – baza achiziționării gândirii

Dacă la Freud, fantasmele apar mai târziu în viața mentală a copilului, la Melanie Klein vorbim de fantasmele primitive înainte de formarea limbajului. Klein (1952) este cea care introduce schimbări radicale ale conceptului de fantasmă inconștientă. Fantasmele inconștiente există încă din primele momente ale vieții. Ele stau la baza funcționării și structurării mentale. Fantasmele inconștiente sunt reprezentări mentale ale evenimentelor somatice/corporale care cuprind instinctele, senzații fizice interpretate ca relație cu obiectele (ceilalți) care cauzează acele senzații. Însă, pentru Klein fantasmele nu sunt doar expresii mentale ale impulsurilor libidinale și agresive ci și mecanisme defensive împotriva acestor impulsuri. ”Experiențele repetate de gratificare și frustrare constituie stimuli puternici pentru impulsurile libidinale și cele distructive, pentru iubire și ură. Ca urmare, în măsura în care gratifică, sânul este iubit și simțit drept <<bun>>; în măsura în care constituie o sursă de frustrare, este urât și simțit drept <<rău>>” (Klein, 1952). De aici și fantasmele înconștiente asociate cu sânul bun și cu sânul rău. Sânul bun devine prototipul tuturor obiectelor gratificante, iar sânul rău reprezintă prototipul obiectelor persecutorii (externe și interne). Sânul bun tinde să se transforme în sânul ”ideal”, care ar trebui să împlinească dorința lacomă de gratificare nelimitată, imediată și veșnică. ”Acest sân idealizat este corolarul sânului persecutor; în măsura în care idealizarea derivă din nevoia de a fi protejat față de obiectele persecutoare, ea constituie o metodă de apărare în fața anxietății” (Klein, 1952).

Pentru Isaacs (1948), fantasmele inconștiente sunt întotdeauna deduse, nu observate ca atare. Autoarea dă exemple de fantasme specifice. Aleg câteva. Când există o dorință intensă ca bebelușul să sugă la sân (poate din cauza anxietății), probabil că simte: ”Vreau să o mănânc toată pe mama!” (fantasma de devorare). Sau pentru a preveni repetiția pierderii, el poate simți: ”Vreau să o mențin pe mamă înăuntrul meu!” (fantasma încorporării). Când are caracter de iubire, copilul poate avea fantasma: ”Vreau să-i mângâi fața, să o răsfăț.” Când se simte frustrat, impulsurile pot avea un caracter agresiv: ”Vreau să o mușc de sân, să o fac bucățele!” (fantasma distrugerii obiectului ”rău”). Dacă anxietatea este foarte intensă, copilul poate simți că mama îi va face rău: ”Eu însumi voi fi mușcat de mama.” Isaacs afirmă că aceste fantasme există împreună, unele lângă altele, chiar dacă sunt contradictorii. Ele au un caracter omnipotent. Copilul sub presiunea tensiunii instinctuale, nu simte doar ”vreau să…”, ci, implicit, fantasmează ”fac”. O are pe mamă înăuntrul lui când vrea el asta. Isaacs spune că ”fantasmele sunt active în minte înainte de dezvoltarea limbajului și chiar și la adulți continuă să fie active independent de cuvinte. Sentimentele sunt mult mai vechi decât vorbirea în experiența copilăriei. (…) Cuvintele sunt înțelesurile referitoare la experiențele trăite, actuale sau fantasmate, dar nu sunt identice cu acele experiențe și nici substitutele lor” (Isaacs, 1948).

În concluzie, fanteziile pot fi ”ghidate” de imaginația noastră, însă fantasmele inconștiente par să ”ne ghideze” ele pe noi, fiind ca niște motoare interne care ne activează, care funcționează în spatele afectelor, sentimentelor, gândurilor și acțiunilor noastre. Am putea spune că în spatele fanteziilor se ascund fantasmele inconștiente? În orice caz, fie că vorbim de fantezii, fie de fantasme, psihanaliștii le-au considerat ca fiind procese interne, încărcate de afect, opuse realității externe, materiale, obiective.

BIBLIOGRAFIE

1. Freud, S. (1916, 1917). The paths to the formation of symptoms, Lecture 23 of Introductory Lectures on Psychoanalysis în The Standard Edition of the Complete Psychological Works of Sigmund Freud, Vol. 16. Hogarth Press (1963). 
2. Freud, S. (2010). Sigmund Freud. Inhibiție. Simptom. Angoasă. Opere esențiale 6. Editura Trei, București.
3. Isaacs, S. (1948). The Nature and Funcțion of Phantasy. International Journal of Psychoanalysis, 29.
4. Klein, M. (1952). Câteva concluzii teoretice privind viața emoțională a bebelușului în Invidie și Recunoștință. Editura Trei, București, 2006