program: Luni - Vineri: 12- 20
Tel & WhatsApp: 0724 331 312
e-mail: info@monicamicleusanu.com

Despre Mine

sychologist-person

Monica Micleușanu

Psihoterapeut de orientare psihanalitică

Alegerea profesiei de psihoterapeut nu a fost una întâmplătoare ci s-a datorat pasiunii mele pe care o am în ceea ce privește psihanaliza. Această orientare nu este doar una teoretică ci și clinică și se ocupă pe foarte scurt de dinamicile intra și interpsihice, intra și inter-relaționale, de conflicte conștiente și inconștiente etc., aspecte ce se revelează încetul cu încetul în procesul terapeutic. Consider că demersul unei terapii este unul co-creat, așa încât eu îmi invit pacienții să facem și să construim împreună o relație care va deveni ea însăși liantul schimbării. Această relație este necesară pentru siguranță și încredere și reprezintă pentru mine cel mai important pilon al terapiei.

Pe cât posibil, îmi urmez pacienții în acele locuri interioare pe care aceștia vor și/sau pot să meargă. Acest lucru presupune din partea celui care vine să se investigheze și să-și împărtășească (așa cum simte!) nevoile, dorințele, temerile, fricile, anxietățile, obstacolele și reușitele, dezamăgirile și speranțele, suferințele și bucuriile, trăirile, fantasmele și gândurile de tot felul. Astfel, ca într-un puzzle, adunăm piesă cu piesă pentru a reîntregi tabloul, istoricitatea fiecăruia pe linia trecut-prezent-viitor, ajungând împreună la adevărul intern care va constitui ancoră și pentru realitatea externă. Piesele rearanjate permit pacienților să-și formeze un sens al sinelui mai structurat, așadar mai funcțional.

0724 331 312

DESPRE MINE

Formare profesională:

Psihoterapeut de orientare psihanalitică atestat de Colegiul Psihologilor din România. Membru în Colegiul Psihologilor din România.

Formare în psihoterapie psihanalitică - Asociația pentru Promovarea Psihanalizei Teoretice și Clinice Insight.

Masterat Psihanaliză - Universitatea Titu Maiorescu, București. Licențiată în Psihologie - Universitatea Hyperion, București.

Ce este pe scurt psihoterapia psihanalitică/psihodinamică?

  • terapie holistică care explorează dinamicile conștiente și inconștiente, fiind centrată pe nevoile, dorințele, impulsurile, fantasmele, gandurile și comportamentele pacientului
  • examinează tiparele care țin de emoții, gânduri și credințe înrădăcinate încă din copilăria timpurie, terapia fiind focusată pe insight-ul pacientului  care ajută la dezvoltarea și schimbarea psihologică a acestuia la vârsta adultă
  • ședințele se bazează pe asociațiile libere ale pacientului, încurajându-l să vorbească liber despre tot ceea ce există în mintea conștientă (probleme actuale, frici, nevoi, dorințe, fantasme, vise etc.), proces care duce și la ”devoalarea” inconștientului
  • lucrul cu pacientul constă în aflarea a ceea ce a cauzat formarea simptomelor
  • încurajează pacientul să vorbească despre tot ceea ce experimentează, ajutându-l să identifice tiparele disfuncționale recurente ale emoțiilor, gândurilor și comportamentelor pentru a afla semnificația acestora
  • relația care se formează între terapeut și pacient (într-un cadru sigur, susținător, conținător și confidențial) îl ajută pe terapeut să observe cum anume pacientul interacționează (conștient și inconștient) în aici și acum-ul relației terapeutice. Astfel, terapeutul va avea acces și îi va putea interpreta pacientului modurile și tiparele relaționale pentru a-l ajuta să înțeleagă cum se raportează la ceilalți și în afara terapiei (relații personale între parteneri de cuplu, relații cu copiii, cu prietenii, cu cei de la locul de muncă etc.). Astfel pacientul va achiziționa o mai bună capacitate de a dezvolta și de a menține relații mai satisfăcătoare și mai funcționale
  • terapia ajută la diminuarea și/sau la dispariția simptomelor
  • creșterea stimei de sine, respectului de sine precum și la formarea unei imagini de sine mai coerente
  • beneficiile se obțin printr-o explorare profundă a psihicului, făcându-se conexiunea dintre trecut și problemele actuale

Ce tratează psihoterapia psihanalitică psihodinamică?

  • Probleme de relație, conflicte: în cuplu (frica de intimitate, frica de apropiere, dependența de celălalt,); la locul de muncă (relația cu șefii, colegii); relațiile familiale părinți-copii; relații de prietenie etc.
  • Anxietăți de tot felul (de la anxietatea de separare până la anxietățile sociale), frici, fobii
  • Depresie
  • Adicții
  • Tulburări de alimentație
  • Traume, abuzuri
  • Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD)
  • Deprivări emoționale
  • Neîncrederea în sine și în ceilalți
  • Izolare
  • Probleme emoționale, de gândire și de comportament