Despre iubirea romantică – perspective culturale
Cum influențează cultura din care provenim experimentarea și exprimarea iubirii? Se știe că dragostea este o emoție universală, însă impactul culturii face ca manifestările iubirii să fie exprimate diferit în relațiile romantice.
Sintagma de iubire romantică este folosită în special în literatură, fiind adesea înlocuită cu dragostea pasională și atracția sexuală, care sunt de multe ori sinonime ale iubirii romantice. Ele au elemente în comun, însă sunt și diferite. Iubirea romantică are subcategorii diferite; unele dintre acestea sunt legate de dragostea sexuală. Însă, sexualitatea nu este identică cu iubirea; mai degrabă este modul prin care este exprimată și trăită în relații. Noțiunea de iubire romantică este un amestec de dorință sexuală și afecțiune, un amestec între dorință și prietenie care implică și tandrețe (Ellis, 1897-1928). Alți cercetători susțin că iubirea romantică este profund legată de atracția sexuală, alții spun că este o formă de iubire diferită de nevoile provenite din dorința sexuală.
Iubirea romantică se distinge de cea platonică. Iubirea platonică este ”o relație foarte apropiată, plină de afecțiune, între două persoane, însă nu implică intimitate sexuală” (Gooch, 1989). Iubirea platonică este pur spirituală, însă există un potențial de schimbare în relație, de la iubirea platonică putându-se trece la una romantică.
Iubirea în culturile individualistă și colectivistă
Pasiunea este cea mai proeminentă trăsătură a iubirii romantice. Iubirea pasională a existat din totdeauna, în toate locurile și timpurile. Însă atitudinile pasionale și comportamentele diferă de la o cultură la alta sau de la o perioadă la alta.
Cultura poate avea o influență puternică asupra felului în care oamenii concep dragostea pasională și dorința sexuală. Mulți bărbați, de exemplu, sunt învățați să separe sexul de dragoste, în timp ce multe femei sunt învățate să le conecteze. Motiv pentru care, aceste două semnificații diferite atribuite iubirii au cauzat foarte multă suferință în relațiile de iubire (Hatfield & Rapson, 2005).
Cum influențează cultura colectivistă și cea individualistă experiența subiectivă a iubirii romantice? Culturile individualiste cum sunt cele din S.U.A, Marea Britanie, Australia, Canada și țările din Europa de Vest și de Nord se centrează mai mult pe interesul față de sine, pe autonomia personală, pe luarea propriilor decizii etc. Pe de altă parte, culturile colectiviste precum China, multe țări din Africa și din America de Sud, Grecia, Italia de Sud, Insulele Pacifice induc oamenilor să subordoneze motivațiile personale intereselor grupului, punându-se accent pe loialitatea față de grup și nu pe interesele proprii. Aceste culturi încurajează interdependența și sugerează că deciziile de grup sunt mai importante decât cele individuale (Markus & Kitayama, 1991; Triandis, McCusker & Hui, 1990).
Individualismul este caracterizat prin dorința de a fi autonom. Oamenii tind să experimenteze ambivalent orice dependență de alte persoane. În acest tip de cultură, mariajul bazat pe iubire este perceput ca fiind un ideal. Însă apare un paradox: motivația persoanei de a fi independentă intră în contradicție cu nevoia de a fi cu cineva. Karen și Kenneth Dion (1991) au subliniat că oamenii cu manifestări individualiste puternice sunt mai puțin predispuși să se îndrăgostească și mai dornici să aibă relații fără prea multă intimitate. Cu cât mai mare gradul de individualism, cu atât mai lipsite de profunzime relațiile de dragoste. Atunci când gradele individualismului sunt mai mici, chiar dacă individul se percepe ca separat de ceilalți, iubirea oferă șansa de a rupe granițele și de a evada din sentimentul că ești singur. Dragostea devine puntea care conectează o persoană de cealaltă. Această conexiune, implică și libertate. Dacă o relație nu oferă ceea ce se aștepta de la ea, partenerii sunt liberi să renunțe unul la celălalt.
În culturile colectiviste, oamenii experimentează dependența în viețile lor ca fiind normală. Astfel, când fac alegeri în relațiile romantice, aceștia iau în considerare nu numai ce este mai bun pentru ei dar și cum îi afectează pe cei din jurul lor. Colectivismul vede iubirea ca fiind pragmatică, bazată pe prietenie, având obiective și scopuri altruiste (Dion & Dion, 2005).
Exprimarea iubirii
Un latin-lover pasional și energic iubește mai intens decât un nordic tăcut și rezervat? Ori doar își exprimă emoțiile în mod diferit? Oamenii își pot exprima iubirea fie explicit, fie implicit. Cuvintele pasionale, un anumit ton în voce, expresiile zâmbitoare ale feței, gesturile speciale sunt explicite și reprezintă moduri directe de a-ți arăta dragostea față de partener. Acțiunile și a face ceva bun pentru partener sunt moduri implicite și indirecte de a-și exprima iubirea. Cultura americană subliniază importanța exprimării verbale a iubirii, așa încât americanii sunt adesea auziți ca spunându-și ”te iubesc!” în mod obișnuit, cotidian. În alte regiuni, oamenii nu au nevoie să verbalizeze în mod direct iubirea pentru că anumite lucruri pot fi interpretate și înțelese implicit, fără cuvinte. În familiile din Filipine, expresiile verbale de iubire sunt mult mai rezervate și sunt oferite cu ocazii speciale. Ei nu tind să-și împărtășească explicit sentimentele unul pentru celălalt în manieră deschisă pentru că pare prea excesivă, prea de fațadă. (Nadal, 2012) În schimb, ei își exprimă sentimentele în moduri indirecte. Partenerii își pot arăta iubirea prin a face lucruri: ascultarea problemelor celuilalt în moduri non-judicative, prin a depune eforturi de a face față clipelor grele sau a-și menține promisiunile rămânând unul alături de celălalt. Astfel, pentru filipinezi, chinezi și alte familii cu valori culturale similare, iubirea este mai degrabă acțiune. Iubirea lor nu este minimalistă sau invizibilă ci este omniprezentă și subînțeleasă, nefiind nevoie să se facă paradă din ea (Nadal, 2012; Moore & Wei, 2012).
Deși iubirea este universală, ea are specificitățile ei culturale. Valorile culturale și comportamentele tradiționale influențează exprimarea și experimentarea iubirii și transformă dragostea pasională ce ține de instinctul primar în dragoste romantică ca mod de idealizare și de iubire influențată de cultură. Individualismul și colectivismul conduc la diferențele despre cum oamenii se conceptualizează pe ei înșiși, iar aceasta are un impact semnificativ asupra felului în care iubesc. Din perspectiva individualistă, fiecare persoană este o entitate separată; din perspectiva colectivistă, individul este parte dintr-o rețea de relații. Și nu în ultimul rând, oamenii își exprimă iubirea în moduri explicite (prin cuvinte) sau implicite (prin acțiuni).
BIBLIOGRAFIE
- Dion, K. K., & Dion, K. L. (1991). Psychological individualism and romantic love. Journal of Social Behavior and Personality, 6(1), 17-33.
- Dion, K. K., & Dion, K. L. (2005). Culture and relationships: The downside of self-contained individualism. In R. M. Sorrentino, D. Cohen, J. M. Olson, & M. P. Zanna (Eds.), Culture and social behavior: The Ontario Symposium (Vol. 10, pp. 77-94). Mahwah, NJ: Erlbaum.
- Ellis, A. (1960). The Art and Science of Love. New York, NY: Lyle Stuart.
- Hatfield, E., & Rapson, R. L. (2005). Love and sex: Cross-cultural perspectives. Lanham, MD: University Press of America.
- Nadal, K. L. (2012). Mahal: Expressing love in Filipino and Filipino American families. In M.A. Paludi (Ed.), The psychology of love (Vol. 3, pp. 23-25). Santa Barbara, CA: Praeger.
