Despre viață și sens
Noi suntem și trecutul și prezentul și viitorul nostru laolaltă. Care este poziția cea mai ”corectă” (dacă există așa ceva) în ceea ce privește raportarea în timp la propria noastră existență. Sunt oameni care trăiesc cumva doar în trecut, nostalgicii care se hrănesc însuflețindu-și mereu amintirile. Alții sunt adepții clipei prezente, carpe diem, pentru care trecutul (ce a fost a fost!) și viitorul (vom trăi și vom vedea!) sunt noțiuni mai degrabă abstracte decât concrete (ceea ce într-un fel e adevărat), în sensul în care nu contează nici ce a fost, nici ce va fi. Și mai sunt cei care sunt centrați numai pe viitor, care-și fac planuri mereu, care știu clar care le sunt obiectivele pe termen lung.
Din punctul meu de vedere, ideal ar fi să fii conștient de clipa prezentă, să ai capacitatea de a știi că orice decizie pe care o iei acum îți va trasa drumul ulterior, în același timp cu o reevaluare a trecutului pentru a-ți repara greșelile, pentru a te ierta și a scăpa de vinovății, pentru că de multe ori acestea te țin pe loc, te fac să repeți cu obstinație aceleași și aceleași lucruri, nelăsându-te să evoluezi. Dacă ești prins în capcana propriului trecut, atât prezentul cât și viitorul pot fi afectate, alterate, fără perspective, fără să știi ce vrei de la tine și fără să poți ajunge unde ți-ai propus. Cu alte cuvinte, să dai sens vieții tale din toate perspectivele: la tot ceea ce s-a întâmplat, la ce trăiești acum și la ”pentru ce”-ul tău interior, drive-ul tău, misiunea ta, vocația ta în viață.
Lipsa de sens, inerția, plictiseala, cu care mulți dintre noi ne confruntăm, ne fac să ne simțim prizonierii unei existențe anoste devenind depresivi, triști și incapabili de a depăși golul interior. Însă cum fiecare om se confruntă la un moment dat cu suferința, aceasta poate fi ”depășită” atunci când capătă un sens, sens care nu este un dat ci îl construim. Nu neapărat suferința în sine îmbolnăvește ci starea psihică a celui care trăiește acea suferință, poziția internă pe care o are în legătură cu problema respectivă, atitudinea față de o situație concretă de viață.
Se spune că cei care au suferit accidente din care au scăpat cu viață sau au învins diverse boli, sau au trăit suferințe inimaginabile, adică cei care, au câștigat în fața morții, și au reușit să dea un sens evenimenteleor nefericite, devin curajoși, trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă, li se modifică perspectiva asupra lumii și a vieții trăind și bucurându-se din plin. Însă acestea sunt situații nedorite de nimeni. Nu e necesar să experimentezi aceste lucruri extreme (nedorite) ca să ajungi să prețuiești și să dai un sens vieții. Nu o să vorbesc despre aceste cazuri aparte, care implică traume, ci o să vorbesc despre oameni care trăiesc viața cotidiană cu bune și rele, cu dificultăți mai mari sau mai mici. Sunt oameni ”obișnuiți”, care au un plan de viață cu suficientă energie și curaj să înfrunte problemele și dificultățile care sunt inevitabile, sunt oameni bine orientați către un scop și care dau sens vieții dincolo de orice. Sunt bine adaptați relațional, social, oameni de pe urma cărora societatea în general și indivizii în particular au de câștigat.
Oamenii care-și găsesc sensul și dau sens vieții sunt genul de oameni pe care vrei să-i ai tot timpul în preajmă, sunt plini de viață, oameni care nu se agață de ceilalți parazitându-i și vampirizându-i cu problemele lor, considerându-i pe ceilalți potriviți pentru a-și deversa deșeurile și toxicitățile. Sunt oameni bine așezați, cu un eu puternic, care nu se lasă dobărâți de prima pală de vânt. Sunt cei care nu renunță, care au voința de a fi câștigători însă fără să lezeze pe nimeni, fără să calce pe cadavre. Sunt oameni ale căror fapte te inspiră și te fac să îți spui: ”dacă ei pot și eu pot!”. Sunt oameni care au grijă de ei, de cei din jurul lor și nu le e teamă să împărtășească experiențele și greșelile lor de viață. Sunt cei care se arată așa cum sunt fără teama de a fi judecați. Când li se aduc critici, le ascultă, se gândesc la ele, nu protestează ridicându-și apărări multiple și dacă consideră că e cazul vor face în așa fel încât să le folosească găsindu-le un sens. Sunt cei care nu se cred nici omniscienți, nici omnipotenți, sunt cei pentru care formula socratică ”Știu că nu știu nimic” devine motto-ul și generatorul lor de a fi. Sunt cei care vor să învețe continuu, indiferent de vârstă, sunt flexibili. Sunt cei care văd tot timpul luminița de la capătul tunelului, văd soarele dincolo de nori, jumătatea plină a paharului. Și nu mă refer la optimiștii incurabili care în principiu, tind să nu aibă o viziune clară a realității și să transforme totul în aur. Sunt acei oameni care văd realitatea așa cum e, cu bune și rele, fără să dramatizeze și să ornamenteze cu mileuri și dantele inutile. Diferența e că se concentreză pe cele bune, integrându-le și pe cele rele. Adică nu le neagă, ci le acceptă așa cum sunt. Sunt cei care atunci când suferă o fac cu demnitate și nu din orgoliul rănit. Sunt cei care-și acceptă suferința, o trăiesc după care își iau la revedere de la ea și se repoziționează. Și nu mă refer la ”stoici” care îndură și își spun că plânsul e doar pentru cei slabi. A putea să plângi este o dovadă că ești OM și că îți accepți ”slăbiciunile”. Nu mă refer nici la cei care stau cu steagul dreptății în mână, în numele principiilor de bine, moral și etic, pentru care corectitutinea e singurul lor adevăr. Aceștia tind să fie rigizi și să nu țină seama de afectele și de emoțiile celorlalți. Mai există și categoria celor care spun că ”nu le e teamă de nimic”. Aceștia își ascund fricile ori și le neagă. Fiecare om are temerile lui, neliniști, anxietăți, angoase.
Oamenii de la care putem învăța sunt cei care spun că întotdeauna există soluții la probleme și se luptă până în ultima clipă să reușească. Ei reprezintă modelele pe care vrem să le urmăm. Ei și-au dovedit curajul de-a lungul vieții în ciuda vicisitudinilor. Sunt oameni care se depășesc continuu și care sunt în competiție cu ei înșiși. Sunt oameni cu simțul umorului, care știu să râdă cu alții, nu de alții. Sunt oameni care știu să se amuze la filme, cu prietenii la o șuetă, dar să se și întristeze când e cazul. Sunt oameni care știu să asculte, să lase de la ei dar să pună și limite, să spună ”nu”. Sunt oameni care înoată în viață ca peștele în apă, adică se simt bine în pielea lor. Sunt oameni care nu se simt singuri pentru că sunt plini de bucurie. Sunt oameni care-și recunosc greșelile, știu să-și ceară iertare, sunt oameni care-și asumă responsabilități. Sunt cei care știu să se pună la mintea copilului (au capacitatea de a se juca) dar să și vorbească ca înțelepții. Și lista poate continua…
Dacă vă aflați printre cei care au cât mai multe aspecte din lista de mai sus, înseamnă că aveți toate șansele pentru a trăi o viață cât mai fericită, liniștită și împăcată! Slava bogu, cum zice rusul!
