Gelozia

Putem fi cu toții de acord că gelozia este un fenomen universal și că toți oamenii o trăiesc la un moment dat în viață, în mai mare sau mai mică măsură.

Etimologia termenului de ”gelozie” implică multe înțelesuri și de-a lungul anilor s-a transformat față de înțelesul original. Cuvântul ”gelos” ar proveni din grecescul zelos și are drept semnificație ”ardoare, fervoare, înflăcărare”. De abia mai târziu s-a modificat și s-a făcut distincția între termenii ”zelos” și ”gelos”. Apropierea dintre conexiunea cuvântului gelos cu zelos este încă evidentă în definițiile din sec. 17, în care gelozia era definită ca ”un sentiment vehement ca mânia, dorința, devoțiunea, amorul aprig/ardent/pasional; a lăcomi la dragostea altuia”. Folosirea modernă a termenului arată atitudinea față de posesiunea cuiva și atitudinea suspicioasă în legătură cu un rival. În limba franceză, jalousie cu sensul de jaluzea (zăbrele de lemn sau de fier forjat în spatele cărora poți vedea fără să fii văzut) este împrumutat din italiană (gelosia) unde trimitea la un context oriental: așa erau denumite storurile destinate să le ascundă pe femei de privirile din exterior; acestea le ajutau să vadă în afară fără a putea fi văzute. Prin urmare din combinarea celor două sensuri rezultă imaginea cuiva care spionează, cuprins de gelozie, printre jaluzele fiind o patimă care caută cu zel ceea ce provoacă durere.

Diferența între invidie și gelozie

Înainte de a vorbi despre originile geloziei, voi face mai întâi diferențele între invidie și gelozie, pentru că acești doi termeni au fost adesea folosiți ca fiind interșanjabili. Chiar dacă există aspecte similare între aceste două sentimente, ele diferă ca mod de experimentare. Gelozia a fost descrisă ca implicând emoții negative sau reacții trăite de cei a căror relație a fost amenințată de apariția unei a treia persoane, pe când invidia este descrisă ca emoție negativă trăită de o persoană care își dorește ceva și nu are (de exemplu, un lucru, o calitate a unei persoane, o relație pe care nu o are și o invidiază la altcineva etc.). Emoțiile de inferioritate, ostilitate, mânie și resentiment din invidie sunt similare cu cele din gelozie, însă diferența este că invidia reflectă dorința de a avea ceva ce îți lipsește, pe când în gelozie este frica de a pierde ceva ce deja ai (persoana iubită) sau de a pierde ceea ce îți oferă persoana cu care ești în relație (frica de pierdere a afecțiunii, a iubirii). O altă diferență este că în gelozie se experimentează anxietate, suspiciune, neîncredere cu privire la pierderea persoanei înalt iubite și teama că aceasta își va îndrepta afecțiunea și iubirea spre altcineva. Rivalitatea reprezintă aspectul crucial al geloziei; apare într-o situație triangulară în care gelosul se teme că un al treilea va intruza relația de cuplu și îi va lua persoana iubită.

Tipuri de gelozie la Freud

Freud (1922/2010) a formulat teorii despre gelozie în urma cazurilor clinice pe care le-a observat în analiza cu pacienții săi. El a afirmat că sunt trei tipuri de gelozii: normală, proiectivă și delirantă/patologică.

În gelozia normală, subiectul experimentează pierderea persoanei de sex opus în fața rivalului, redeschizându-se vechea rană oedipiană (copilul care s-a simțit umilit și disperat pentru că a fost exclus din relația celor doi părinți).

În gelozia proiectivă, subiectul se luptă cu propriile impulsuri de infidelitate. Pentru că nu și le poate accepta, aceste impulsuri sunt proiectate pe partener, fiind perceput ca cel care este posibil să înșele. Acest tip de gelozie implică mecanisme bazate pe încercarea de a domoli propria rușine și vinovăție că există astfel de gânduri: ”Nu eu am impulsuri de a fi infidel, ci celălalt.”

Al treilea tip de gelozie este gelozia delirantă. Se aseamănă cu gelozia proiectivă fiindcă simptomele își au rădăcina în pulsiunile refulate în inconștient ale propriei infidelități. Gelozia delirantă a fost considerată de Freud ca fiind sinonimă cu paranoia și ca defensă împotriva homosexualității inconștiente. Gelozia delirantă implică impulsul homosexual care este refulat, pe care Freud (1922/2010) îl explică prin formula următoare: ”Nu-l iubesc pe el – o iubesc pe ea – ea nu mă iubește”. Fenichel (1935) este mai explicit, afirmând că un pic dintr-o astfel de proiecție a homosexualității se găsește în fiecare caz de gelozie. De obicei poate fi demonstrat că bărbatul gelos este iritat nu din cauza că partenera este interesată de un alt bărbat ci din cauza faptulului că celălalt bărbat nu-i acordă atenție lui ci femeii.

Tipuri de gelozie la Buunk

Barelds și Barelds-Dijkstra (2007) au explicat și ei alte trei tipuri de gelozie ale lui Buunk astfel: gelozia reactivă (gelozia normală în situația unui eveniment real) reprezintă gradul prin care indivizii trăiesc emoții negative, cum ar fi supărarea sau furia, atunci când partenerul lor a fost infidel emoțional și/sau sexual. Gelozia anxioasă se referă la procesul în care persoana geloasă ruminează și generează cognitiv imagini ale infidelității partenerului, trăind anxietate, suspiciune, griji și neîncredere. Gelozia posesivă se referă la eforturile considerabile ale gelosului de a preveni contactul partenerului cu persoane de sex opus (gelozie care apare în ”iubirile” dominante, la cei care-și controlează partenerii). La extremă, partenerii geloși pot apela chiar la violență sau la comportamente de urmărire în efortul de a limita autonomia partenerului. Este important de știut că în contrast cu gelozia reactivă, gelozia posesivă și cea anxioasă pot apărea în absența unei situații reale provocatoare de gelozie, în absența rivalului.

Pentru că gelozia reactivă apare ca răspuns direct la o amenințare reală (partenerul chiar flirtează sau a făcut sex cu altcineva), gelozia reactivă poate fi considerată ”sănătoasă” sau ”rațională”. În schimb, gelozia posesivă și cea anxioasă pot fi considerate problematice și nesănătoase fiindcă se pot declanșa în absența unei amenințări reale. Persoanele își imaginează că există un rival. Persoanele cu gelozie anxioasă se simt deprimate, se autodevalorizează conducând la o relație deficitară cu partenerul. Gelozia posesivă poate deveni problematică atunci când țintește în a controla partenerul conducând la intruziuni obsesive și la comportamente de urmărire a partenerului, la restricționarea libertății, izbucniri agresive, cereri de reasigurare continue că partenerul nu este infidel, toate acestea provenind din lipsa de încredere totală în celălalt.

Poate fi gelozia o dovadă de dragoste?

Gelozia apare în viața oamenilor și este o stare ce oscilează între ură și iubire, între realitate și proiecție. Gelozia este un chin intens și insistent, care perturbă relația aducând cu el frica de abandon și de trădare. Gelozia este distructivă cu sentimente de insecuritate. Ea este privită ca semn de slăbiciune, iar din această cauză este amestecată cu rușinea. Rușinea și gelozia se alimentează reciproc: percepția unui rival conține ideea propriei neputințe în comparație cu celălalt, prin urmare dă naștere la rușine și gelozie, dar și la invidie pentru că acel rival are mai multe calități și e mai puternic decât cel înșelat.

De multe ori oamenii spun că dacă nu ești gelos, nu iubești cu adevărat. Și totuși, gelozia nu e iubire. Ea este o emoție puternică și complexă pe care o simte unul dintre cei doi parteneri la gândul că este înșelat și că-și va pierde dreptul de posesie asupra celuilalt. Rivalitatea cu o a treia persoană este în mod obișnuit implicată și subliniază aspectul crucial al geloziei; ea apare în situația de trei persoane în care persoana geloasă se teme că o a treia persoană va intra în relația de cuplu și va lua în posesie partenerul.

Un pic de gelozie nu strică. Gelozia, în doze acceptabile poate fi interpretată ca dovadă de dragoste și poate fi ”sarea și pieperul” în dinamica de cuplu. Cine și-ar putea dori să trăiască o viață în care cuiva îi pasă atât de puțin de celălalt, ori celălalt este atât de puțin valorizat? Dacă cineva este prețios pentru noi, probabil e bine să existe un minimum de gelozie. Gelozia este adesea cea care ațâță partenerii, este un preludiu. Este mai degrabă o joacă. Partenerii se tachinează și se acuză de infidelitate chiar dacă știu că sunt devotați unul altuia. „Nu e de mirare că vii așa de târziu acasă de când ai colega cea nouă la serviciu!”. La unii acest tip de remarci rămân la nivel de glumă, la alții însă este un sentiment de neîncredere, îndoială: ”Ce ai vrut să spui cu această remarcă?”. Aceste remarci sunt inocente pentru cei care se iubesc. Este un semn de loialitate când partenerii își pot împărtăși suspiciunile fantasmatice ilicite, însă este un semn de neîncredere când totul trebuie să fie concret, unde acuzațiile jucăușe nu sunt permise.

În cazurile geloziei patologice, tachinarea și joaca nu sunt prezente. Gelosul este preocupat foarte serios și stresat de infidelitatea partenerului. Ideea e că acest lucru nu dispare prin reasigurări, toate dovezile fiind transformate pentru a se potrivi conceptului de infidelitate și de libertate sexuală. Aceste idei provoacă agonie. De exemplu, există parteneri care sunt geloși pe foștii parteneri ai acestora. Gândurile că au avut pe altcineva înaintea lor, că acelora li s-a împărtășit iubirea pentru prima oară, îi aduc la disperare.

Gelozia proiectivă și cea delirantă nu au de a face cu iubirea, ci mai degrabă cu teama, nesiguranța, sentimente refulate sau răni arhaice imprimate adânc în istoricul persoanei. Atunci când gelozia depășește doza tolerabilă, se transformă în nevoia de control față de celălalt, provenită din teama de singurătate (angoasa de abandon), din lipsa de încredere în sine (lezări narcisice repetate în copilărie) și din teama de a nu pierde afecțiunea celuilalt (angoasa de pierdere a iubirii). Așadar, gelozia nu înseamnă iubire autentică, ci este un semnal al nevoii de iubire din partea celuilalt, destinat să vindece rănile din trecut. Persoanele geloase au nevoie permanentă de confirmări și reconfirmări de iubire: ”Mă mai iubești?”.

Sentimentele de gelozie pot exprima durere și singurătate. Ne simțim răniți și singuri pentru că ne simțim neiubiți și neglijați. Asemenea sentimente merg mână în mână cu anxietatea, depresia și sentimentul de inferioritate. Acestea, provin încă din copilărie, provocate de situații dureroase, când copilul s-a simțit nedorit, exclus, rușinat, furios, vinovat, gelos etc. Prin urmare aceste sentimente nu pot fi izolate unul de celălalt la vârsta adultă. Din acest motiv, ne simțim neglijați și neiubiți și credem că persoana pe care o iubim preferă pe altcineva. Cei care ”persistă” în suferință, au fost probabil mult prea des și prea profund răniți. Ori nu li s-a dat voie să-și afișeze durerea sau nu li s-a arătat niciun pic de empatie la suferințele trăite. Neavând destule momente fericite pentru a fi capabili să treacă peste cele care i-au cauzat răni, ei nu pot să găsească satisfacții nici în realitate, nici în fantasme, ca să contracareze sentimentele nefericite.

În concluzie, amenințările reale sau imaginare îi fac pe indivizi să experimenteze și să răspundă la gelozie în moduri diferite. Unii se vor simți răniți, furioși, trădați, vor trăi teama pierderii sau a deteriorării unei relații importante, alții își vor afișa în mod direct gelozia prin plâns, răzbunare, comportamente de urmărire a partenerului sau devenind agresivi. Gelozia apare într-o varietate de forme și variază ca nivele de intensitate.

Bibliografie

1. Barelds, D. P. H. și Barelds-Dijkstra, P. (2007). Relations between Different Types of Jealousy and Self and Partner Perceptions of Relationship Quality. Psychol.
2. Fenichel, O. (1935). A contribution to the psychology of jealousy. Imago; 21: 143-57
3. Freud, S. (1922/2010). Despre câteva mecanisme nevrotice în gelozie, paranoia şi homosexualitate. În Nevroză, psihoză, perversiune. Opere Esenţiale, vol. 7, București: Editura Trei